Galerie foto

	Adresa casei noastre era str. Nicolae balcescu nr. 18 Pitesti. In 1977 ceusescu a trecut prin Pitesti si se zice ca discuta despre demolari. Tocmai atunci a intrat o musca in masina si vrand sa o indeparteze de pe fata a facut un gest care a insemnat pentru cei din masina ca totul din acea zona trebuie demolat. Si asa a fost. Intr-un timp foarte scurt ne-a fost demolata casa si acolo au fost construite blocuri cu cate 10 etaje, ca peste tot in acea Romanie, uniforma, cenusie si modesta. Acolo era o curte de un hectar si aveam o gradina imensa. Multe galeti cu apa a trebuit sa car pentru a uda rasadurile, cu maturatul curtii si curatirea rigolii fiind o alta poveste. Drept pentru care nu mi-am mai dorit niciodata casa pe pamant, cu curte, gradina si tot tacamul.
	Desi eram din provincie si aveam un radio Enescu 3 facut la Electronica din Bucuresti, ascultam BBC si chiar am participat la un concurs. Asa ca mitul cu interzicerile este spulberat cu dovezi evidente. Ce vremuri erau acelea incat seara se transmitea de la Scala din Milano, spectacole de opera cu Mario del Monaco, cu Victoria de Los Angeles si cu Maria Callas, . E, vremuri comuniste, impilare, inapoiere, nu ca acum cand vedem un Show pacatos, WoW, Drept la tinta, Acces direct, Happy Hour, unde cultura este de cea mai buna calitate, iar invitatii sunt unu si unu...
	Intre 1962 si 1965 am urmat cursurile Liceului Alexandru Odobescu din Pitesti, clasa a VIII-a urmand-o la Breaza la un liceu internat cu practica in productie, dupa model rusesc. Liceul n-a insemnat prea mare branza pentru mine din mai multe motive, din care unul era acela ca existau profesori pe care ii urmaream rand de rand cu cartea, ei tocilari fiind sau mai rau, nu intelegeau ce trancaneau. Dar existau si profesori adevarati. Numai ca exista un proverb la machedoni care zice:daca intr-o oala de ciorba pui o lingura de rahat, totul rahat se numeste, ceea ce este perfect adevarat. cand i-am aratat unui nefericit o pagina de Contemporanul in care era o zicere a unui mare matematician ca la matematica nu exista elev rau, ci profesor rau, insul, abstract fiind, mi-a dat doi fara comentarii. Mare javra, respectivul. Tot asa si o profesoara de fizica la Breaza, m-a prins ca o urmaream cu cartea sub banca, cum recita lectia, mi-a dat doua note de 2 parca in aceeasi zi, atat de rea si proasta era. La finele liceului se obisnuia sa facem un tablou al clasei, lucru care s-a si intamplat, totul fiind realizat la un celebru fotograf din oras, numit Zaharia, undeva pe Teiuleanu, langa magazinul Universal, daramat sa lase loc Casei Albe.

Lucrand ani de-a randul programare, mi-am dat seama ca daca scriu proceduri suficient de generale dar corecte si usor de lucrat cu ele, ori de cate ori am nevoie, le reutilizez. Asa s-a nascut ideea de a introduce niste reguli de bun simt in a: - denumi procedurile - scrie listele de parametri - impune un singur return - asigura omogenitatea secventelor - defini stil de programare. Si alte ciudatenii care mi-au venit in minte, undeva prin anii 1977 - 1980. A fost sa fie sa-mi dispara dintr-un dulap Capitalul de Marx, probabil sa-si acopere hotul borcanele de muraturi, ca mai aveam si doua volume de teoria valorii tot de Marx. dar mi-a disparut si un exemplar al unei chestii pe care eu o numeam programare standard. Ceea ce facusem eu atunci era fara citate din Ceausescu sau documente de partid. Dar mergand (introdus bineinteles de cineva) pe la edituri am inteles ca trebuia o spaga de 30% cel putin, ca la frizer, dupa ce se tiparea. dar tot trebuia o introducere puternica pentru a fi luat in seama. Eu am publicat carticica pe cont propriu, la editura Litera, in 1981. Avea si rezumate in cateva limbi, iar cele 123 pagini erau o demonstratie de a scrie altfel, fara a privi spre un far calauzitor, literatura de informatica era acaparata de niste personaje care scriau texte sursa fara a le rula suficient de bine inainte de a le publica.

In 1992, dupa ce am trudit din greu, am reusit colegul meu Ion Smeureanu si cu mine sa terminam o culegere de probleme de programare in limbajul C. Eu zic ca este o culegere foarte buna, nu pentru ca era facuta de noi, ci pentru ca: - ingloba o experienta concreta de la seminarii cu studenti de anul 5 - tot ce era scris, era rulat si rasrulat - fiecare cuvant, fiecare instructiune era cantarita - nu trecea nimic nefinisat de Nelu Smeureanu - acoperea tot ce trebuia legat de esenta limbajului - comentariile erau detaliate la solutii - exemplele de test erau semnificative. Dovada a fost ca multi ani aceasta culegere a fost sursa de inspiratie pentru multi autori, fara a fi citata in bibliografie din delicateta sau pentru ca era deja element de folclor, care sta pe buzele tuturor, spre mandria noastra... In C ghilimelele si apostroful, sunt doua chestii fundamental diferite. Cand am dus culegerea la editura, ce si-a zis cel care o aranjase in pagina: ce-or fi a vrand si rumanii astia de pun cand ghilimele, cand apostrof, ce mama dracului? Drept care respectivul s-a apucat si cu iuteala fulgerului a pus peste tot ghilimele. Bine ca ne-am dat seama si ne-a luat o sambata intreaga sa restabilim adevarul, fara a fi siguri ca miscarea s-a si produs.

	Armata este un moment important din viata oricarui tanar, scolit sau nu. Dupa terminarea facultatii, la 23 de ani este un bun prilej de autoeducare legat de inviorarea de la ora 6 dimineata, trasul cu pusca, dormit cu alti 70 intr-un dormitor, pasul de defilare, dplasarea in dispozitiv la alarma.
	In vara lui 1983 am fost cadorisit cu titlul de lector universitar evidentiat, neputand sa particip la festivitat pe motiv ca facusem un maraton si ma inzestrasem ca niste basici in talpa de nu mai puteam merge de niciun chip. Drept care m-am obligat sa merg in anul urmator, adica in 1984. Atunci, la sala de festivitati a Conservatorului am vazut ceea ce credeam ca n-o sa vad vreodata. Adica peartista Arta Florescu ridicand osanale conducatorului iubit. Dar ce mi s-a parut fulminant era ca in 1984 titlul de conferentiar universitar evidentiat l-a obtinut un ff tanr care era oarece sefusor la Politehnica, cu ceva de hidrotehnica sau mecanica fluidelor, dar oricum era fiu de fost superbarosan si luptator in S. Dar cat a putut sa linga tipul, n-am crezut ca este in stare cineva. Dupa ’89 a negat totul. A urmat un spectacol cu niste studente soprane dintre care doua sunt ff mari, dar care s-au incurcat, una purtand un costum de la muma-sa si mai celebra ca ea.

Istoria neamului a facut obiectul unor manifestari ample, iar in 1977 s-au aniversat 100 de ani de la obtinerea Independentei de stat a Romaniei, prilej cu care un grup de studenti pe care eu l-am condus, a efectuat o vizita la locurile care au marcat Razboiul de Independenta, adica Grivita, Vidin si Plevna. Am facut si un mic filmulet caci aveam un aparat de 8mm, Quartz. Inca de atunci se vedea orientarea de a sterge urmele acelor evenimente, caci tristetea locurilor era data de cat de parasite erau cimitirele si cat de napadite de vegetatie erau monumentele. Dar trebuie interes din toate partile pentru a fi exact ce reprezinta pentru noi acele locuri si doar a constata, nu este suficient. Trebuie bagati si niste bani.

Era un cantec: taranul e pe camp; taranul e pe camp; ura, draguta mea! taranul e pe camp... Dar de dupa colectivizare, taranul nu prea mai era pe camp. Erau studentii pe camp pentru a culege roadele toamnei in IAS-uri. Asa se face ca toamna de toamna, am fost plecat intre 3 si 6 saptamani la Zimnicea, la Odobesti la IAS Pietroiu, la traianu sau la Nazarcea, cu echipe des tudenti pentru a munci din greu si pe bani putini studentii si noi intotdeauna gratis. Lucram cot la cot cu tinerii, fara a avea caiete de insemnari si in toate datile m-am inteles cu ei chiar daca unii erau mai in varsta decat minesi mai ales chiar daca ei erau numai boboci, iar eu lucram cu anii 4 sau 5 si nu aveam cum sa le amintesc ca ne vom vedea in iarna la examen daca sau daca...

In anul 1998, la una din agapele date in Departament, am avut onoarea sa fie invitat profesorul Ludovic TOVISSI, cel care mi-a fost conducator de doctorat. In acea perioada lucra in Departament tanarul Daniel Vernis,cel cu care am lucrat in zona compresiei de adte, un tip extrem de destept si de eficient, care acum lucraza la Londra. Colaborarea noastra a continuat cu un PhD, Daniel fiind stralucitor prin rezultatele sale originale si speciale. Iar eu i-am purtat un respect vesnic celui care mi-a fost conducator in cei sase ani cat a durat stagiul meu doctoral.

In 1994 am avut posibilitatea printr-o bursa TEMPUS sa fac o deplasare de 3 luni in Franta la Belfort. In ultima saptamana impreuna cu studentul Stefan Fujina, un tanar absolut special, am batut la pas orasul Paris, vizitand tot ce se putea vizita, fara harta si fara busola, pentru ca orice colt al acestui oras, inseamna istorie, arta, viata adevarata, adica exact ce-i trebuie unei mari metropole.

Stefan Filipescu, bun organizator de excursii, era celebru in Centrul de Calcul al Catedrei de Cibernetica prin succesele lui. In anul 1972 a organizat o excursie de 22 de zile prin BTT, la un pret absolut acceptabil in Germania Democrata, in timpul careia am prins momentul in care Fidel castro il felicita pe Honeker pentru reusita adusa de zidul Berlinului, zidul rusinii cum ii zicea postul de radio Europa Libera. Am vizitat Dresda, Berlinul de Est, Leipzig, Weimar, Postdam si Bukenvald. Am locuit in casute din campinguri sau in pensiuni sau in hoteluri ieftine. Apar in poze in primul rand, in dreapta, stand jos.

Admirandu-l pe Brancusi la Targu Jiu

Admirandu-l pe Brancusi la Targu Jiu

Admirandu-l pe Brancusi la New York

In Grecia 1996 prin proiectul Tempus IARCOD

Prin Bucurestii anului 1979

Fiecare ins are poze cu el facute cu diferite ocazii. Pentru primul buletin de identitate sau pentru o diploma de absolvire a scolii elementare sau a liceului sau de absolvire a facultatii sau a unui curs de master. Se vede intr-un sir de poze, cum am evoluat fiecare dintre noi. Cum ne-am schimbat freza, tinuta si felul de a fi. Totul este sa acem curajul de a privi realitatea asa cum este ea. De a gandi scurgerea timpului cu aceiasi ochi tot timpul, mai ales cand trecerea anilor isi spune cuvantul.